Sibianul Alexandru Barbu împreună cu Marc Banca, copilotul său, au câștigat categoria Speed Challenge, dedicată mașinilor de competiție, la Sibiu Rally Romania.
Ca în fiecare an, Sibiu Rally Romania a transformat orașul într-un festival dedicat mașinilor clasice și de competiție, iar de anul acesta și al mașinilor electrice. La categoria Speed Challenge, dedicată exclusiv mașinilor de competiție, s-au înscris 10 echipaje, iar cea mai veche mașină de curse a fost un Renault 5 Alpine Turbo din 1983.
Echipajele înscrise la categoria Speed Challenge s-au întrecut pe trei probe speciale în regiunea Păltiniș – Călugăru, Păltiniș și Vălari, programate vineri și sâmbătă. Costel Cășuneanu și Valentin Hard, copilotul său, au câștigat prima specială, după care Alexandru Barbu și Marc Banca s-au impus pe următoarele două asigurându-și astfel victoria la chiar prima participare în această competiție.
Alexandru Barbu reprezintă România în competițiile de schi la nivel mondial, iar pasiunea pentru raliuri este comună cu cea a fratelui său Sebastian Barbu. “Nu am o experiență foarte mare în raliuri, dar îmi place foarte mult să pilotez și mă bucur că am reușit să câștig aici. A fost o experiență frumoasă și mi-ar plăcea să–mi petrec mai mult timp pe probele speciale după ce mă retrag din competițiile de schi”, a spus Alexandru Barbu.
Costel Cășuneanu, cu o Skoda Fabia R5, a terminat competiția de la Sibiu pe locul secund, iar Cătălin Bucur și Crina Bucur au urcat pe ultima treaptă a podiumului.
La categoria C2, dedicată mașinilor cu tracțiune pe două roți, s-a impus Alex Filip care a făcut echipaj cu jurnalista Dana Păun. Pe doi s-a clasat Alexandru Cazacu (Skoda Fabia), cel mai tânăr pilot din competiție, iar pe trei Claudiu Daniel Popa (Opel Kadett E GSi). Echipajul Adrian Baciu și Sebastian Barbu s-a impus la clasa C3.
“Este întotdeauna o plăcere pentru mine să concurez la Sibiu Îmi place mult atmosfera de aici și pasiunea spectatorilor pentru sporturile cu motor. Pentru mine a fost o sesiune utilă de teste și sper să revin aici și anul viitor”, a spus Alex Filip.
Pentru 2019, categoria Speed Challenge va rămâne în programul Sibiu Rally Romania, dar va avea un format și mai interesant. “Anul viitor evenimentul se va desfășura în aceeași perioadă și vom păstra desigur această categorie în program. Vrem să atragem un număr și mai mare de mașini de competiție așa că vom schimba complet formatul. Nu putem dezvălui mai multe acum, dar cu siguranță competiția se va desfășura într-un format care va încânta pe toată lumea”, a spus și Sorin Itu, organizatorul evenimentului.
Sibiu Rally Romania 2018 s-a desfășurat în perioada 16 – 18 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport. Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Festivalul dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor se desfasoara sub egida Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Retromobil Club România (RCR) și Automobil Clubul Român (ACR).
Sibiu Rally Romania 2018 este susținut de Orange.
Parteneri tehnici: JEEP prin Auto Italia, vinurile Gorgandin, Tissot, Tămâian, Conacul Maria Theresa, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, Club Liquid.